Registru istoric PDF Imprimare
Joi, 27 Septembrie 2012 17:55
Share

REGISTRU ISTORIC AL SERVICIULUI VOLUNTAR PENTRU SITUATII DE URGENTA al comunei JUCU

Apărarea împotriva situatiilor de urgentă, apărarea vietii oamenilor si a bunurilor, constituie o problema de interes public la care trebuie să participe, în conditiile legii, autoritătile administratiei publice centrale si locale, persoanele publice si juridice sau fizice care desfăsoară activităti ori se află în tranzit, după caz, pe teritoriul României. Misiunea principala a celor care actionează pentru apărarea împotriva situatiilor de urgentă este de a asigura cetătenilor, bunurilor materiale individuale si colective ale acestora, valorilor de patrimoniu si factorilor de mediu sigurantă si protectie împotriva efectelor dezastrelor naturale prin respectarea stricta a drepturilor omului. Pentru îndeplinirea acestor misiuni, sistemul national al managementului situatiilor de urgentă este asigurat de structuri specializate fiind ele chiar voluntare.
 În vederea asigurării unui mecanism managerial, menit să asigure în mod unitar si profesionist gestionarea unor situatii de urgentă ce pot apare pe teritoriul national, au fost aprobate următoarele acte normative, ce stau la baza constituirii si functionării Comitetului Local pentru Situatii de Urgentă, astfel:

 

         PRIMAR
  Pojar Dorel Valentin
    0264-233.084
    VICEPRIMAR
     Cocoşi Mihai
    0264-233.084
   SECRETAR
  Hodiş Brînduşa
    0264-233.084

Adresa:
sat Jucu de Sus, nr. 112
Telefon:
0264-233.084
FAX:
0264-233-086
E-mail:
primariajucu@primariajucu.ro
office@primariajucu.ro

DSC 0023 resizeCOMUNA NOASTRĂ

Teritoriul comunei Jucu este situat in partea de est a judeţului Cluj, la interferenţa a două mari unităţi de relief: Podişul Someşan în vest şi Cîmpia Transilvaniei în est, fiind traversat de la sud la nord de râul Somesul Mic.
Primaria Jucu, Powered by NTelecom