Jucu de Sus

Jucu de Sus

Jucu de Sus (în maghiară Felsőzsuk) este satul de reședință al comunei Jucu din județul Cluj, Transilvania, România. Domeniul Juc a aparținut familiei nobiliare Suki, de la care a rămas denumirea. Cel mai cunoscut reprezentant al acestei familii a fost László Suki (1741-1791), binefăcător al Bisericii Unitariene. Este atestat documentar începând cu anul 1325. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 084), localitatea apare sub numele de „F. (Felsö) Suk”. Localitatea s-a extins în 1966 prin unirea satului Jucu de Sus cu satul Jucu de Jos.

La Jucu de Sus, la confluența Văii Sărății (afluent de dreapta al Someșului Mic) cu câteva mici pâraie tributare (pârâul Schiniștii ș.a.) apar izvoare sărate si un câmp larg cu eflorescențe saline, care dovedesc existența în subsol a unui masiv de sare. Masivul de sare străpunge straturi de marne si argile, cu intercalații de tufuri, tortonian superioare.